Stateam pe scaun, el statea in pat. Privea la televizor aproape adormit. Arunca si cate un ochi la mine. Zambea cand ma vedea.
Cum sa nu il iubesc?
Cand m-am nascut, a sarbatorit doua saptamani. Cand mama a fost obligata de mamaia lui sa plece de-acasa cu mine in brate, si aveam vreo trei luni, a plecat cu ea. A ales dragostea ,a vazut ca are un copil. A pierdut din punct de vedere material, dar a castigat o familie.
A avut grija de mine. Dormea cu mine pe picioare, ma legana cand ma trezeam, ma hranea.
M-a invatat sa am grija de mine. Ma invata in continuare. Ma duce la scoala daca ploua, ma pupa cand pleaca la munca, ma pupa cand vine de la munca. Daca vreau sa ma duca undeva, ma duce. Daca il rog ceva si ii sta in putinta, face. Se zbate numai sa faca.
Ma ocroteste.
E el putin cam ciufut si o baga pe-aia cu ''futu-i neamu-n cur'' cand aude de baieti, dar niciodata nu comenteaza. Nu se cearta cu mine ca mama.
El, d fapt, nu se cearta aproape deloc cu mine, decat cand merit intr-adevar. Cand am facut o gafa mare, el ma mangaia si ma pupa, fara sa imi poarte pica, fara sa ma priveasca cu ura.
Cand aproape a facut accident, era cu mama in masina. Ar fi incercat s-o salveze in caz de s-ar fi produs, ar fi tras sa ia el. De-aia tin la el, e familist. E bun. E bland. E intelegator. E un om bun.
Toti facem greseli, bineinteles. Si el face greseli. Si el face gafe.
Se enerveaza repede, tipa, te ia la misto. Cu toate astea, vrea binele. E un om bun.
Si indura. Indura multe. Tace si inghite. Si tine cu dintii de familia lui, chiar daca nu e totul roz. Viata nu e niciodata roz.
Love you, Daddy
Trixii
