Noroc cu mama, ca s-a certat cu el. O persoana rea... Foarte rea... Mai era, tot asa, o asistenta frumusica, sasaita, cam plina de ea insa. Mi-a facut foarte repede injectia si am plans si de aceasta data, iar ea si-a cerut scuze. Dar nu ma incalzeau scuzele. S-a dus mama peste ea, intreband-o daca are copii, deoarece s-a comportat foarte dur cu mine. A doua oara insa, totul s-a schimbat radical, a fost blanda.
Doctorul a fost o persoana de milioane, foarte comic, spunea lucrurilor pe nume. Mi-am facut si cativa prieteni... Dar doream acasa. Cati nervi am avut saptamana asta... Numai eu voi sti. De fapt, numai eu si mama, ca am plans amandoua si ne-am certat de nervi, din pacate.
Am trait si cateva faze comice. Abia trezita dupa operatie, in reanimare, moarta de foame, intr-o liniste de nedescris, am inceput sa cer mancare. O tanara, tinand cont de parul meu cret, imi spuse sa-i dau si domnului asistent din podoaba mea capilara. Cum domnul manca, am replicat simplu: Nu, ca nu-mi da si mie din sandvich-ul dumnealui. :))
Cam atat pe la spital. In sfarsit, am ajuns acasa. Si tot mi-e foame. xD Ma mai alina sufleteste Black Sabbath
Trixie LeStrange
